Brichete sau lemne iată întrebarea
Tot mai des apare aceasta întrebare în ultima perioada. Eu la moment nu dispun de instrumente de măsurare așa ca ce urmează e părerea mea subiectivă. Din start trebuie de menționat ca bricheții au o umiditate mai redusa de circa 6% fata de cea a lemnului păstrat în condiții bune care are 15-25% iar umiditatea redusa contribuie la o ardere mai buna. Cu o mică paranteză, totuși daca nu sunt păstrați corespunzător, ambalate corect atunci gradul de umiditate poate depășii 25% ceia ce este mai rău. Am încercat sa vad dacă cea ce declara producătorii măcar cât de puțin este adevărat.
"Brichetele sunt un combustibil ecologic utilizat pe larg în țările europene. La realizarea lor nu se utilizează substanțe chimice sau alte adaosuri. Brichetele sunt presate sub presiune înaltă și la temperatură ridicată. Brichetele elimină de 2-3 ori mai multă căldură în comparație cu lemnele uscate și, practic, sunt asemeni cărbunelui. Însă, la ardere, ele elimină o cantitate minimă de fum și de bioxid. O tonă de brichete echivalează cu cinci metri cubi de lemne sau cu aproape o tonă de cărbune. Totodată, o tonă de brichete valorează de două ori mai puțin decât una de cărbune și de 2,5 ori mai puțin decât 560 metri cubi de gaze naturale."
Am încercat in mai multe moduri sa obțin de 2-3 ori mai multa căldura și sincer nu am reușit. Este adevărat ele se pare ca ard bine dar daca sa comparam cu lemnele de stejar sau salcâm cel puțin la mine în soba se pare ca au arătat același rezultat.
Cum am spus eu nu am măsurat valoarea calorica dar aceasta nu înseamnă ca alții nu au făcute mai jos vedeți un tabel care l-am luat de aici în care puteți vedea valoarea stejarului în rusa "ДУБ"
Despre brichete majoritatea afirma ca e in jur de cifra 4400 kilocalorii. Deși rămâne de văzut încă de care, sunt diferite și acestea.
Din plusuri pot menționa comoditatea, bricheții se vând în saci câte 40 kg eu am procurat 2 tone din paie.
Din minus faptul ca lasă multa cenușa. Foarte repede se bate focarul si este necesar din când in când de răscolit si de eliberat de cenușa.
Eu cred ca când se spune ca de 2-3 ori mai multa căldura ar fi bine sa se specifice in comparație cu ce lemne. De exemplu metru cub de stejar acum este la prețul de 700-750 lei bricheti 1800 lei tona, chiar dacă ar fi ei de doua ori mai eficienți nu ajungem la costul brichetelor.

Trebuie sa menționam ca consumul de bricheti este condiționat de randamentul sobei care conform standardului EN 15544 trebuie sa depășească minimum 78% si pierderile termice ale construcției.
Deci fiecare caz este individual.
In concluzie eu consider prețul la acest tip de combustibil cam exagerat de mare in comparație cu lemnele el ar fi trebuit sa coste in jur la 1000 de lei. Mai așteptam până când producătorii se vor înmulți si va apărea mai multa concurenta, sau vor rambursa in sfârșit creditele si își vor tempera puțin apetitul.
Daca as mai procura as încerca din rumeguș de lemn acestea ar trebui sa lase mai putina cenușa.
Ca comoditate și randament sigur merita, ca cost aici în Basarabia la puterea noastră de cumpărare mai vedem.
Răscolind acum prin internet am dat de prețul de 1400 de lei pe la Soroca înseamnă ca suntem pe calea cea dreapta încă puțin si brichetele după părerea mea vor fi cu adevărat atractive.

Oricare n-ar fi alegerea este important ca este ecologica.
RăspundețiȘtergereDa știuleții de porumb dacă sunt uscați, variantă foarte buna.
RăspundețiȘtergereAm făcut și eu un recent un test. Am postat rezultatele pe pagina personală http://kortis.blogspot.com/2017/01/incalzirea-cu-brichete-sau-cu-lemne.html
RăspundețiȘtergereAm ajuns și eu la aceeași concluzie: trebuie de așteptat. Dar din păcate în loc să se ieftinească, brichetele timp de 3 ani au ajuns să coste dublu. De la 1800-1500lei la 3000-3400lei tona (în Chișinău). Lemnele în schimb au rămas relativ la același preț ~750 lei metru ster.
01.2016
RăspundețiȘtergereO masina de lemne (10 m) sau 4 tone de brichete de rumegus asigura necesarul de caldura pt aceeasi perioada de timp. Brichetele rentaza la pretul de 400-450 lei tona, altfel depaseste pretul lemnului. La data sus mentionata pretul unei tone de brichete este de la 700 de lei in sus. Este exagerat.
Unde ai întălnit tu prețurile astea?
Ștergerebrichete de rumegus aici in zona de sud a tari se da cu 1 leu kg 1000 ron tona daca ai camera mica si termoizolata si o soba sau semineu cum am eu iti ajunge lejer o iarna . asta iarna am ars la semineu cate un brat de lemne si nu puteai stain casa precizes semineu este de incalzit circa 120 mp si camera are 9 mp :)) deci mai si deschideam usa in hol chiar daca era minus 10 , 15 grade afara . am incercat cu brichete de hartie dar nu s bune si asa fac acasa brichete din rumegus 80 % si 20 % hartie pentru a lega . si cretetima ca arde surprinzator de bine . precizez ca le presez la circa 4 , 5 tone o bricheta de 10 cm patrati . si 3 zile la soare .noroc cu canicula asta . fac circa 20 kg pe zi . iarna asta voi avea cheltuieli aproape zero . poate voi mia lua eventual o caruta de lemne sa fiu sigur cu toate ca mai am de anu trecut . incurajez pe cei ce vor s afaca si ei acasa brichete de rumegus se merita . iar cele de paie trebuie masina speciala care le preseaza la circa 200 atmosfere si la coace interioru si exterioru . daca am secces la anu fac si de vanzare la 70 bani kg
RăspundețiȘtergereAsa se incep afacerile, spor la treaba.
RăspundețiȘtergereCea mai rentabila biomasa e stiuletele de porumb deoarece da cea mai mare cantitate de caldura pe KG DE BIOMASA si pretul e mai mic ca la orice lemn sau brichete sau peleti.
RăspundețiȘtergereCiocalai she numesc prin particle noastre, de accord.
ȘtergereVa salut pe toti. De curând am cumparat o presa manuala de facut brichete. Am incercat sa fac cateva bucati pentru a le proba in soba. Am pus intr-o galeata hartie amestecata cu apa. Si in alta galeata am pus rumegus uscat de fag in apa. Dupa ce am amestecat hartia cu apa am obtinut " pasta " care a fost amestecata cu rumegusul... am pus 1 cancioc de hartie amestecata la un cancioc de rumegus... au fost uscati langa o soba cu plita, dar dupa ce i-am bagat in soba au ars foarte repede si au lasat foarte multe cenusa. Poate ma ajuta cineva cu o reteta. Va multumesc. O zi placuta.
RăspundețiȘtergereSalutare, nu stiu ce sa va propun dar parerea mea subiectivă este ca acest aparat e bun la biomasa amestecate cu resturi animaliere, ceva de felul celor ce faceau buneii cand amestecau balegar cu pae le uscau la soare vara si optineau un carbjne foarte caloric.
ȘtergereEu am făcut cea mai simplă experiență privind puterea calorică a brichetelor de câteva ierni incoace. In soba de gătit, cu lemn de salcam uscat, mă cam rog la o oală de 8litri de ciorbă să clocoteasca. Daca pun in schimb bricheti de fag... parcă abia atunci aprind focul!
RăspundețiȘtergereAfecteza cumva brichetele de fag soba teracota....
RăspundețiȘtergere